Art. 374 Noul Cod de Procedură Penală

(4) În cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10).

Art. 396 Noul Cod de Procedură Penală

(10) Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

 

 

Pentru ca stie ca a furat Anca Banda doreste reducerea cu 1/3 a pedepsei si pe cale de consecinta in baza articolului 4 de mai sus si-a recunoscut deja in instanta vina. Este posibil ca pana la sfarsitul anului curent sa primeasca deja o decizie definitiva.

Marele om de cultura Anca Banda, o somitate in cultura beiuseana, cu o inalta tinuta moral-culturala, o folclorista de nivel national, directoare plenipotentiara a Casei de Cultura Beius, girata in continuare de primarul nostru in functie cu calitati si mai mari a recunoscut deci ca a bagat mana in banii dumneavoastra. Vi se pare normal sa mai conduca Casa de Cultura Ioan Ciordas Beius? Ce credeti ca ar zice astazi Ioan Ciordas daca o institutie ce-i poarta numele ar fi condusa de o hoatza? 

Vei demisiona Anca Banda din functia de director ? Vei face loc unui om cinstit sa ocupe aceasta functie, daca se poate nu sora-ta pentru ca nu voi ati inventat cultura la Biinsh? 

Aricol in presa : eBihoreanul.ro 

Urmariti mai departe procesul pe beius.ro