BEIUS

Senzational - DNA la Beius

Update 1 

Primarul liberal al municipiului Beiuş, Adrian Domocoş, a declarat, luni, după percheziţiile efectuate de procurorii DNA la domiciliul său şi sediul Primăriei ,că i s-au solicitat actele legate de construcţia supermarketul Unicarm deţinut de milionarul sătmărean Vasile Lucuţ. "Au fost mandate de percheziţie care au privit construirea supermarketului Unicarm. Am pus la dispoziţia procurorilor toate actele cu privire la construcţie, autorizaţii, cereri de demolare, toate actele, chiar şi proces verbal", a spus edilul.

Potrivit lui Domocoş, procurorii DNA au descins şi la locuinţa sa pentru a căuta "contracte de sponsorizare făcute de Lucuţ (patronul Unicarm, n.r.) pentru şcolile din Beiuş, pentru copii şi pentru alte activităţi" dar şi "raporturi contractuale între mine şi Unicarm ori între Unicarm şi mine, ca primar al municipiului Beiuş", explică edilul.

Deşi a fost citat pentru marţi la DNA, pentru a i se aduce la cunoştinţă faptul că are calitatea de învinuit, Domocoş susţine că nu are motive de îngrijorare, iar "lucrurile se vor lămuri".

"Am avut un dialog şi o colaborare foarte bună cu cei care au fost, le-am pus la dispoziţie actele şi aştept să delibereze. Nu am motive de îngrijorare. Eu nu l-am văzut pe Lucuţ de la inaugurarea magazinului şi nu am avut raporturi telefonice ori de altă natură", a mai spus Domocoş.

Edilul zice că nu exclude, însă, că acţiunea procurorilor ar putea fi comandată politic. " După ce se întâmplă în aceste vremuri, eu şi alţi colegi ne aşteptăm la astfel de acţiuni. Este posibil să fie o vânătoare de vrăjitoare după acest referendum şi alegerile locale, dar nu vreau să fac afirmaţii nefondate", a mai declarat edilul.

BIHOREANUL a prezentat încă din 2010 modul în care milionarul sătmărean Vasile Lucuţ şi-a construit ilegal magazin în centrul municipiului Beiuş, la o aruncătură de băţ de Primăria locală. Şantierul a demarat în toamna anului 210, fără vreo autorizaţie de construcţie, iar apoi, pe 29 octombrie, după ce Inspectoratul de Stat în Construcţii Bihor a dispus oprirea lucrărilor şi a solicitat Primăriei să ia măsuri pentru ca firma milionarului să intre în legalitate, funcţionarii au sancţionat Unicarm cu o amendă simbolică de 2000 lei, iar în nici două săptămâni i-au eliberat o autorizaţie de construcţie însă fără aviz de mediu şi fără acordul vecinilor, elementare în asemenea situaţii. 

 

Mai multe echipaje de poliţişti şi mascaţi, coordonaţi de procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea, au descins, luni, la Beiuş unde efectuează percheziţii la Primăria municipiului şi în locuinţa edilului Adrian Domocoş.

Potrivit unor martori, procurorii DNA au descins dimineaţa la sediul Primăriei, unde au sigilat uşa de la biroul edilului, pe care au lăsat-o păzită apoi de doi poliţişti, după care s-au deplasat la vila lui Domocoş, de unde au ridicat documente, respectiv unităţi de calculator.

La prânz, echipajele s-au întors la Primărie, pentru a percheziţiona biroul primarului şi, conform unor surse ale BIHOREANULUI, urmează să-l audieze şi pe edil.